Estrogen și menopauză în iluzia mercantilă mainstream

calin · mai 31, 2026, 11:44am

Am început să scriu despre estrogen și se pare că iar am reușit să supăr multă lume, așa cum am făcut-o în cazul articolelor împotriva GLP-1. Dacă atunci erau o grămadă de diabetici care „nu-și mai puteau lua în liniște medicamentul” care costă cât un salariu în România pentru că eu aveam obiecții bazate pe studii, în acest caz, au apărut doamne scandalizate că „nu-și mai pot lua terapia de substituție hormonală” pentru că am scris eu articole împotriva estrogenului. Evident, la fel ca în cazul GLP-1, mi se impută același lucru. Că sunt șarlatan.

Înainte să încep o descriere generală a estrogenului în contextul ProMetabolism, trebuie să menționez că aceste idei nu-mi aparțin și nu le-am inventat eu. Eu sunt doar mesagerul care le explică pe înțelesul tuturor (mă rog, a oamenilor care au terminat măcar liceul). Ideile vin pe linia Ray Peat, un biolog care a trăit toate aceste vremuri de început ale terapiilor hormonale, și care a studiat hormonii timp de decenii (sunt specializarea sa). Ideile lui sunt bazate pe biochimie și nu este unul singur, nu este un singur om împotriva tuturor. Faptul că acum există o procedură standard nu înseamnă neapărat că este cea corectă. Gândiți-vă că în orice domeniu sunt interese financiare care primează. Sănătatea oamenilor vine pe plan secundar.

Așadar, sunteți în cabinet. Doctorul confirmă ceea ce bănuiați: ați intrat la menopauză. Analizele arată FSH ridicat, estrogenul „a scăzut", iar concluzia vine repede: aveți o deficiență, trebuie completată. Vi se întinde o rețetă de estrogen și o listă de spaime, osteoporoză, bufeuri, insomnie, îmbătrânirea pielii. Plecați de acolo cu sentimentul că ceva din voi s-a stricat și că singura soluție este să turnați înapoi „hormonul feminin" pe care l-ați pierdut.

Propun un alt punct de vedere. Menopauza nu este o boală, iar estrogenul nu este „esența feminității". Pentru a înțelege această afirmație trebuie să analizăm ce este de fapt estrogenul în corp și cum a ajuns el să fie prezentat drept hormonul de care depinde feminitatea.

Ce este, de fapt, estrogenul

Pentru Ray Peat, estrogenul este în esență un hormon de stres, un hormon de șoc.⁷ Fiziologul Hans Selye a descris cândva o „fază de șoc" a reacției la stres: vasele de sânge devin permeabile, țesuturile se umflă, energia scade, celula intră în suferință. Peat susținea că estrogenul reproduce exact această fază. Crește permeabilitatea vaselor (de aici retenția de apă și edemul), împinge calciul în celule și împinge celulele să se dividă.⁵

Mai grav, estrogenul interferează cu însuși modul respirator de producere a energiei, adică cu arderea oxigenului în mitocondrii. Stimulează țesutul, dar într-un fel dezordonat, care nu produce cantitatea normală de dioxid de carbon. Așa că țesutul ajunge, paradoxal, lipsit de oxigen, la fel cum un țesut prost oxigenat capătă o tentă vineție în loc de un roz sănătos: se umflă (de aici edemul) și este împins spre diviziune celulară. Estrogenul lucrează prin serotonină și histamină, pe care Peat le trata ca pe niște mediatori ai inflamației, nu ca pe „substanțele fericirii" din cultura populară.⁵¹⁰

Atenție la nuanță: nu spun că estrogenul este „rău" în orice cantitate și în orice moment. Are rolul lui într-un corp tânăr, ciclic, echilibrat de progesteron. Problema apare când el devine dominant și fără opoziție, exact situația de la menopauză. În acel context, da, devine un semnal de stres care apasă pe frâna metabolismului.

Cum a devenit un hormon toxic „hormonul feminin"

Cuvântul „estrogen" nu înseamnă „feminitate". Este construit din rădăcina grecească pentru „estrus" (faza fertilă la animale) plus un sufix care înseamnă „care produce". La propriu, înseamnă „substanță care produce estrus", nimic mai mult.⁶

Primele denumiri ale acestor substanțe, în anii 1920 și 1930, erau descriptive: foliculină, theelină, oestrină. Și ceva important: toxicitatea estrogenului era deja documentată în anii 1930. Se știa că este cancerigen la animale încă dinainte de 1940.⁶

Și totuși, această moleculă a fost rebotezată „hormonul feminin". Peat observa că redenumirea nu a fost neutră. A numi estrogenul „hormonul feminin" face aproape de neconceput ideea că ar putea fi dăunător unei femei, exact cum cuvântul „vitamină" face un lucru să pară automat esențial. Numele răspunde la întrebarea „este periculos?" înainte să o puneți, pentru că vă spune deja că „e ceea ce te face femeie".

Pe această temelie s-a construit întreaga poveste a menopauzei ca boală. Din anii 1940, în școlile de medicină a început să fie predată ideea că menopauza nu este o etapă normală de viață, ci o boală de deficiență, ca diabetul. Logica: femeia „pierde" estrogen, deci este deficitară, deci trebuie completată.⁸

În 1966, o carte intitulată „Feminine Forever", scrisă de Robert Wilson, a popularizat ideea că estrogenul ține femeia tânără, atrăgătoare și echilibrată, iar menopauza fără estrogen ar fi un fel de degradare. S-a aflat ulterior că lucrarea fusese finanțată de industria farmaceutică. Mass-media a amplificat mesajul, iar până la mijlocul anilor 1970 aproximativ o treime dintre femeile aflate la menopauză din SUA luau estrogen.⁸

Apoi, în 1975, New England Journal of Medicine a publicat studii care legau estrogenul de cancerul de endometru, iar eliberarea rețetelor a scăzut brusc. Soluția industriei nu a fost să renunțe, ci să combine estrogenul cu un progestin și să-l rebranduiască drept „terapie de substituție hormonală".⁸

Iar aici apare întrebarea pe care puțini o pun: dacă tot trebuia „substituit" un hormon, de ce estrogen și nu progesteron?

De ce estrogen și nu progesteron

Răspunsul ține de bani, nu de biologie. Pe la sfârșitul anilor 1930 existau deja numeroase substanțe estrogenice, ieftine. În 1938 a fost sintetizat dietilstilbestrolul (DES), un estrogen sintetic puternic, ieftin și (cel mai important) patentabil. Putea fi produs la scară mare și vândut ieftin. A fost vândut singur în anii 1940 și administrat femeilor însărcinate, cu rezultate dezastruoase, inclusiv cancere ale fiicelor expuse în uter.⁹

Progesteronul, în schimb, era scump de produs și greu de formulat. Și, din nou important economic, nu există un substitut sintetic adevărat al progesteronului. Așa-numitele „progestine" (progestative) sintetice nu sunt progesteron, așa cum am explicat într-un articol precedent: sunt molecule modificate, patentabile, dar care nu reproduc efectele protectoare ale progesteronului și de multe ori chiar lucrează împotriva lor.⁹

Rezultatul: hormonul cu adevărat protector și antiestrogenic era taman cel fără un model viabil de afaceri. Economia farmaceutică a împins către estrogen și progestine sintetice și a ignorat progesteronul natural. Aceasta este, în termenii lui Peat, „diversiunea iluzionistului": toată lumea se uită la estrogenul care „s-a pierdut", în timp ce ignoră progesteronul care de fapt se pierde într-o măsură mai mare.

Ce se întâmplă, de fapt, la menopauză

Într-un ciclu normal, progesteronul este produs în cantități mari de corpul galben, după ovulație. La menopauză ovulația se oprește, deci principala sursă de progesteron dispare aproape complet. Progesteronul se prăbușește.

Estrogenul, în schimb, nu dispare. Da, scade față de vârful din tinerețe, dar continuă să fie produs în afara ovarelor: aromataza din țesutul adipos transformă hormonii suprarenalelor în estrogen, iar alte țesuturi contribuie și ele. Am scris în articole separate despre grăsimea corporală ca fabrică de estrogen și despre stomacul care fabrică estrogen din grăsimea din sânge. O altă sursă incontestabilă de estrogen este mediul înconjurător, incluzând aici și dieta. Acesta este plin de fitoestrogeni, substanțe ce pot acționa ca estrogen în organismul uman, despre care am scris pe larg în articolul Estrogenul este cancerigen și omniprezent.

Deci ce contează nu este nivelul absolut, ci raportul dintre progesteron și estrogen, care se prăbușește. Progesteronul, antagonistul natural al estrogenului, dispare, iar efectele estrogenului rămân fără opoziție, chiar dacă estrogenul în sine este mai mic decât înainte. Peat numea asta nu deficiență de estrogen, ci dominanță estrogenică funcțională. Simptomele puse pe seama „estrogenului scăzut" sunt, în modelul lui, în mare parte efectele unui estrogen neopus de progesteron.

Și celebrul FSH mărit? Vi se spune că este dovada că „organismul cere estrogen". Peat întorcea argumentul: hipotalamusul și hipofiza se desensibilizează treptat de la o expunere de o viață întreagă la estrogen. FSH-ul mare nu este o cerere de estrogen, ci un semn că centrul de comandă a fost dereglat tocmai de estrogen, acumulat în decenii.¹¹ A turna mai mult estrogen peste un sistem deja afectat de estrogen este, în această viziune, exact răspunsul greșit la semnal.

La fel cu osteoporoza, marea spaimă. În modelul lui Peat ea se explică mai bine prin starea de progesteron scăzut, tiroidă încetinită și cortizol crescut, decât prin „lipsa de estrogen". Progesteronul stimulează construcția osului; cortizolul îl distruge. Tiparul hormonal al menopauzei (progesteron jos, cortizol sus) este, în sine, distrugător de os, independent de estrogen.¹²

O altă cale: cea pe care o explorez în ProMetabolism

Aici vine partea constructivă. Eu nu sunt medic și nu dau tratamente și diagnostice. Eu promovez în primul rând un anumit stil de viață care implică o dietă, o reamenajare a mediului înconjurător, suplimente și medicamente clasice (cu zeci de ani vechime și mii de studii care le-au testat, nu întâmplător medicamente ieftine și nepatentabile).

Dacă menopauza nu este în primul rând o lipsă de estrogen, ci o prăbușire a progesteronului peste un estrogen rămas activ și o tiroidă încetinită, atunci direcția se schimbă. Nu mai vorbim despre „înlocuirea estrogenului", ci despre susținerea metabolismului și a hormonilor protectori.

Un prim pas, simplu și la îndemâna oricui, este să vă transformați propriul corp într-un instrument de măsură. Temperatura și pulsul sunt semnale metabolice. O temperatură constant scăzută și un puls lent, alături de oboseală și senzație de frig, sugerează o tiroidă care nu lucrează bine, exact starea pe care dominanța estrogenică o întreține. Pentru cei care doresc analize care pot evalua mai bine situația, le-am prezentat în cartea 8 Principii Nutriționale ProMetabolism¹.

Al doilea reper este hormonul celălalt pe care l-am tot pomenit. Peat observa că, în multe cazuri, progesteronul singur rezolvă bufeurile și insomnia, fără niciun pic de estrogen.¹³ Lucru greu de explicat dacă problema ar fi cu adevărat lipsa estrogenului. Bufeul este instabilitate vasculară pe fond de stres (adrenalină mare, estrogen mare față de progesteron), iar progesteronul calmează această reacție, susține tiroida și căldura, și are un efect liniștitor asupra somnului. Din acest motiv, cei care urmăresc ideile ProMetabolism au încercat progesteron, inclusiv bărbați. Dar progesteronul este doar o unealtă dintre multe pe care le puteți încerca, iar aceste unelte sunt prezentate în cărțile și programele mele.

Tot ceea ce ține de estrogen „natural", „bioidentic" sau de estriolul vândut ca „estrogenul bun" intră, în viziunea lui Peat, la aceeași categorie. Orice moleculă care produce un efect estrogenic face ceea ce face estrogenul. Un estrogen „slab" cere doar o doză mai mare pentru a produce aceeași pagubă.¹⁴

Concluzii

Din perspectiva lui Peat, femeile care ajung la menopauză nu „s-au stricat”. Nu sunt femei pe jumătate, a căror esență trebuie reumplută dintr-o fiolă.

Menopauza este o stare metabolică defectuoasă ce poate fi reparată prin readucerea metabolismului la cotele din tinerețe, iar estrogenul nu face asta sau o face temporar, cu note de plată ce vin mai târziu. Stilul de viață adecvat, vitamine B, vitamina D și K, aspirina, progesteronul, hormonii tiroidieni sunt cele care pot face diferența, firește adaptate în funcție de caz. Un om tânăr o va rezolva cu dietă. Un om în vârstă cu multe probleme de sănătate acumulate va avea nevoie de toate uneltele ProMetabolism pentru a ieși din impas.

Referințe: