În general, oamenii din vest evită soia și mai ales în România avem amintiri neplăcute din perioada penuriei anilor 1980. De unde și vorba: soia? S-o ia dracu’. Dar totuși au mai întrebat unii pe aici de ea, așa că scriu un articol. Industria producătoare de soia vinde un anumit argument: izoflavonele din soia ar fi „estrogeni slabi" care se așază pe receptorii de estrogen și îi blochează, ținând la distanță estradiolul mai puternic din corp. De aici ideea că soia ar proteja de cancerul de sân. Mecanismul sună logic. La dozele pe care le primim din mâncare și din pudrele proteice, se întâmplă pe dos.
Modelul se numește „competiția estrogenului slab". Un estrogen slab ar ocupa receptorul, ar lăsa mai puțin loc pentru cel puternic, deci efectul total ar scădea. Asta ar fi valabil dacă receptorul ar fi mereu plin și izoflavona ar lua locul estradiolului. La concentrații fiziologice, adică exact cât ajunge în sânge după ce mâncăm soia, receptorii nu sunt saturați. Izoflavona nu scoate nimic afară. Se adaugă. Semnalul estrogenic total crește, nu scade.
Asta a fost măsurat direct. În 1996, echipa lui Petrakis a dat la 24 de femei (între 30 și 58 de ani) câte 38 de grame de izolat proteic de soia pe zi, cu 38 mg de genisteină, timp de mai multe luni 2. A urmărit lichidul secretat de glanda mamară. Rezultatul: la toate femeile aflate înainte de menopauză, secreția mamară a crescut de 2 până la 6 ori. La 7 din 24 (29%) a apărut hiperplazie epitelială, adică o înmulțire a celulelor din canalele mamare. Estradiolul din sânge a crescut neregulat pe tot parcursul lunilor cu soia. Nimic din asta nu seamănă cu un blocaj. Seamănă cu o stimulare.
Dees a arătat în 1997 de ce. La concentrații mici, estrogenii din alimente nu se comportă ca antiestrogeni, ci împing celulele mamare în diviziune, la fel ca estradiolul 3. Iar la femei după menopauză, Baird găsise în 1995 un marker de estrogenizare (celule vaginale superficiale) crescut la 19% dintre cele care mâncau soia, față de 8% în grupul de control 4. Direcția e aceeași la ambele capete ale vieții hormonale: soia adaugă semnal estrogenic.
Totuși, să nuanțăm puțin. Studiile de mai sus măsoară stimularea țesutului mamar, nu cancer. Nu e același lucru. Studiile pe populații mari, inclusiv pe asiatici care mănâncă soia toată viața în cantități mult peste cele occidentale, nu arată creșterea de cancer pe care ar prezice-o mecanismul, iar unele meta-analize găsesc chiar o asociere neutră sau protectoare 5. Răspunsul la doză e și el complicat: la cantități mici genisteina stimulează, la cantități foarte mari pare să inhibe. Ce rămâne documentat este mecanismul: povestea cu „soia blochează estrogenul" este greșită. La cât consumăm din mâncare și suplimente, izoflavonele adaugă efect estrogenic, nu îl scad.
Aici merită să ne oprim la întrebarea pe care o pune toată lumea: dacă soia crește estrogenul, de ce asiaticii care o mănâncă de o viață nu o duc mai rău?
O variantă este că totul ar ține de fermentare și de cantitățile mici folosite drept condiment (vine din Nourishing Traditions al lui Fallon și Enig). Ray Peat are o altă variantă. El observa că soia tradițională nu e același lucru cu cea industrială din Occident și că protecția japonezelor vine din alți factori, nu din soia:
„Relativa scutire a femeilor japoneze de cancer mamar este independentă de produsele din soia: alimentele tradiționale din soia nu sunt aceleași cu cele atât de larg folosite în SUA (de exemplu, sosul de soia nu conține așa-zișii estrogeni din soia), iar ceaiul este folosit mult mai frecvent în Japonia decât în SUA și conține ingrediente cu rol protector"9. Ca o completare, vedeți obiecțiile mele la anumite tipuri de ceai într-un alt articol.
Cu alte cuvinte, exemplul asiatic nu salvează pudra proteică din magazinul naturist. Tocmai forma concentrată și industrială, izolatul, e cea care nu seamănă deloc cu sosul de soia de pe masa japoneză.
Mai e o jumătate a poveștii pe care reclama o ignoră. Nivelul de estrogen rămas în corp depinde și de cât de bine îl curăță ficatul, iar ficatul are nevoie de proteină în acest proces. În anii 1940, Biskind a arătat la șobolani că, fără proteină suficientă, complexul B și metionină, ficatul pierde capacitatea de a inactiva estrogenul 6. Mecanismul a fost redescoperit modern: Della Torre a demonstrat în 2011 și în 2021 că aminoacizii din dietă sunt necesari pentru funcția hepatică ce reglează estrogenul 78. Curățarea estrogenului nu e gratuită. Costă aminoacizi.
De aici vine problema cu înlocuirea proteinei animale cu soia. Cine se bazează pe proteină vegetală primește un profil de aminoacizi mai sărac, exact substratul de care ficatul are nevoie ca să elimine estrogenul, și în același timp adaugă încărcătura de fitoestrogeni din plantă. Ambele împing în aceeași direcție. Nu e nevoie să ajungem la malnutriția din experimentele lui Biskind pentru ca tendința să conteze: o dietă care taie proteina de calitate și o înlocuiește cu izolat de soia mută echilibrul către mai mult estrogen, nu mai puțin. Cine mănâncă și lactate, și ouă, acoperă mai ușor necesarul; problema e mai mare la dietele vegane.
Am explicat în alt articol cum grăsimea corporală fabrică ea însăși estrogen din alți hormoni. Soia se adaugă peste, pe două căi în loc de una: aduce semnal estrogenic direct și, prin proteina slabă, slăbește exact mecanismul care ar trebui să elimine excesul.
Concluzia practică e simplă. Soia, mai ales ca izolat proteic din pudre și „alimente sănătoase", nu este un instrument antiestrogen. Proteina care chiar ajută la eliminarea estrogenului e cea animală, completă în aminoacizi: ouă, lactate, carne, pește.
Însă acesta este doar un aspect al problemei. Dacă privești situația dintr-o perspectivă largă, realizezi că în vremuri antice nimeni n-ar fi schimbat produse de origine animală cu soia. În Asia, această schimbare a venit prin presiunea formațiunilor statale puternice care și-au dorit o sursă ieftină de proteină pentru a menține populații mari. Așadar, e o idee pentru săraci, proteina bună animală nefiind suficientă pentru plebe. Să vii în ziua de azi și să spui că mănânci soia pentru că e mai sănătoasă și o sursă mai bună de proteină e chiar ridicol. Găsiți mai multe detalii despre stilul ProMetabolism în cărțile mele1.
Referințe:
- 8 Principii Nutriționale ProMetabolism — Adrian-Călin Țurcanu
- Petrakis NL, Barnes S, King EB, et al. (1996) — Stimulatory influence of soy protein isolate on breast secretion in pre- and postmenopausal women. Cancer Epidemiol Biomarkers Prev 5(10):785-94
- Dees C, Foster JS, Ahamed S, Wimalasena J (1997) — Dietary estrogens stimulate human breast cells to enter the cell cycle. Environ Health Perspect 105 Suppl 3:633-6
- Baird DD, Umbach DM, Lansdell L, et al. (1995) — Dietary intervention study to assess estrogenicity of dietary soy among postmenopausal women. J Clin Endocrinol Metab 80(5):1685-1690
- Soy Isoflavones and Breast Cancer Risk: A Meta-analysis (2022)
- Biskind MS (1946) — Effect of vitamin B complex deficiency, controlled inanition and methionine on inactivation of estrogen by the liver. Endocrinology 38:300
- Della Torre S, et al. (2011) — Amino acid-dependent activation of liver estrogen receptor alpha integrates metabolic and reproductive functions via IGF-1. Cell Metabolism 13:205
- Della Torre S, et al. (2021) — Dietary essential amino acids restore liver metabolism in ovariectomized mice via hepatic estrogen receptor α. Nature Communications
- Ray Peat — Natural Estrogens
