Visul tuturor: să mănânce fără să se îngrașe

În accepțiunea generală, e plăcut să mănânci alimente dense caloric (dulci și grase), dar vei suporta consecințele „pe cântar”.

Eu văd altfel lucrurile. Dacă ți-e foame, înseamnă că organismul tău are nevoie de calorii. Nu se poate să-ți fie foame doar pentru că te plictisești sau pentru că „ai o problemă emoțională”, la fel cum nu se poate nici să-ți fie poftă de ceva fără ca acea poftă să fie o consecință a unei nevoi a organismului.

Problema apare când mănânci alimente și substanțe care nu ar avea ce căuta în dieta umană, iar acestea îți sabotează metabolismul. Astfel, în loc ca organismul tău să utilizeze acele calorii, acestea nu mai ajung la destinație, ci sfârșesc prin a fi depuse.

Eu mănânc fără să mă îngraș.

  • Nu număr calorii
  • Nu am un număr fix de mese
  • Încep să mănânc imediat după ce mă scol și termin cu puțin timp înainte să mă culc
  • Nu limitez porțiile, nu limitez carbohidrații
  • Nu am un program de sport, nu merg la sală, nu alerg

Mai degrabă trebuie să fiu atent să nu pierd în greutate, în cazul în care din diverse motive nu reușesc să mă alimentez suficient.

Singurele două aspecte pe care le urmăresc sunt să mă asigur că metabolismul meu este în parametri normali și că alimentația mea e ProMetabolism. Atunci știu că nevoile nutriționale pe care le simt corespund nevoilor organismului pentru a menține homeostaza.

slab-1

Cei care doresc informații despre cum funcționează metabolismul și ce alimente așteaptă organismul pot citi 8 Principii Prometabolism.

Cei care sunt familiari cu ProMetabolismul, dar doresc în mod specific să înțeleagă cum au luat în greutate și cum o pot pierde într-un mod sănătos, pot încerca programul Tras Prin Inel.

3 Likes