Atunci când propun zahăr (inclusiv miere), lumea se sperie.
Se sperie pentru că în mainstream, zahărul este nutrientul căruia i se pun în cârcă multe dintre problemele de sănătate pe care oamenii le au, de la obezitate până la diabet.
Se mai sperie pentru că mulți nu pot gestiona fără probleme nici măcar câteva lingurițe de zahăr.
Dacă mai spun că în ProMetabolism, consumăm fără probleme 200g de zahăr / miere pe zi, deja oamenii cred că glumesc sau că ar trebui să fiu oprit înainte să fac daune cu recomandările mele.
Zahărul este chiar protectiv și va susține fluxul energetic din organism, cu condiția să fie metabolizat în mod optim.1 Dacă nu ajunge la celule, rămâne prin circulație2 sau hrănește o floră intestinală scăpată de sub control, atunci este periculos.3
Dacă nu poți gestiona zahărul, ai multe de făcut până să ajungi acolo, în funcție de starea în care ești acum. De asta am atâtea cărți și programe, pentru a explica toate aceste detalii.
Cum zahărul și mierea sunt calorii goale, ai nevoie de nutrienți pentru a le metaboliza.45 De aceea recomand ficat de rumegătoare măcar o dată pe săptămână. Conține proteină, complexul de vitamine B și vitamina A. Imediat după veganism, am consumat foarte mult ficat. Simțeam că asta îmi cere organismul. Acum consum mai puțin de o dată pe săptămână. Mă iau după simțuri. Atunci când am nevoie, organismul îmi semnalizează printr-o poftă de ficat de neoprit.
Pe lângă ficat, ar fi bună o porție de câteva stridii săptămânal, dar dacă nu ai la dispoziție acest lux, merge un supliment de picolinat de zinc.6 De fapt, stridiile sunt singurul aliment pe care le simt ca pe un supliment, adică simt un efect notabil și imediat după o „doză”.
O porție de creier acoperă cu ușurință țintele micronutriționale.7 Este o bună sursă de steroizi.7 Pentru vânător-culegători, partea preferată din animal este creierul. Acesta este ca un fel de desert pentru ei. Îl păstrează de obicei pentru finalul mesei. Pentru mine, creierul este cea mai satisfăcătoare bucată.
În imagine avem ficat de vită și creier de porc, cu ceapă verde, prăjite în ulei de cocos și într-o tigaie de cupru.8 Ceapa verde am adăugat-o pentru gust și pentru că vine cu un aport important de vitamina K1.9
Dacă doriți rețete mai elaborate, aveți cartea de rețete10.
Referințe:
- [Sugar Lowers Cortisol and the Stress Response](KB node #31)
- [Fructose Bypasses the Fatty-Acid Block on Glucose Metabolism](KB node #30)
- [Bacterial Endotoxins Destabilize Metabolism](KB node #334)
- [Use Liver, Egg Yolks, and Dairy Fat to Maintain Normal Retinol Levels for Cognitive Protection](KB node #3926)
- [Body Stores, Not Serum Retinol, Reveal the True Deficiency Epidemic](KB node #3090)
- [Consume Weekly Zinc-Rich Sources: Oysters, Liver, Beef, Dairy](KB node #387)
- [Cholesterol as Cognitive Infrastructure — Membrane, Synapse, and Neurosteroid Roles](KB node #911)
- [Copper Prevents Iron Accumulation in Tissues and Maintains Elasticity](KB node #356)
- [Phylloquinone (K1) to Menaquinone 4 (MK-4) Conversion Is Limited in Humans, and Brain Tissue Selectively Accumulates the Animal-Source Form](KB node #3956)
- 40 Rețete ProMetabolism — Adrian-Călin Țurcanu
