Aproape toate mamiferele au vedere dicromatică. Ce înseamnă asta? Nu văd în alb și negru, cum se spune deseori, ci văd un spectru de albastru-verde. Nu disting culoarea roșie de verde. Pisici, câini, cai, șoareci, toți văd în acest fel. Arta noastră ar fi fost total diferită dacă ne păstram și noi acest spectru.
Din fericire pentru noi, primatele au reînceput să aibă vedere tricromatică (percepție în trei culori primare: roșu, verde, albastru) acum vreo 30-40 de milioane de ani. Cel mai probabil au evoluat așa pentru a distinge fructe și mai ales fructe coapte, așa cum explic în ultima mea carte În Căutarea Dietei Umane1 la capitolul 4 (Fructe).
Evoluția a fost foarte interesantă. Strămoșul comun al mamiferelor avea vedere tetracromatică (la fel ca păsările, reptilele sau peștii), însă undeva hăt prin mezozoic a devenit animal nocturn (probabil pentru a evita dinozaurii) și atunci și-a pierdut două dintre conuri.
Cele patru conuri inițiale sunt:
- LWS (lung, galben-verde, devine roșu doar la primate)
- RH2 (mediu, verde)
- SWS2 (mediu-scurt, albastru)
- SWS1 (foarte-scurt, violet/UV)
Strămoșul mamiferelor a pierdut conurile RH2 și SWS2 și a păstrat un con LWS și altul SWS1. Fără celelalte două conuri, LWS nu arată de fapt roșu, iar SWS1 a fost reprofilat pentru a fi sensibil la albastru-violet, nu la raze UV. Rezultatul a fost o vedere nocturnă bună și un spectru verde-albastru.
La primate, evoluția a făcut un truc, duplicând conul LWS și reprofilându-l pentru a distinge culoarea roșie. Astfel noi oamenii avem două conuri lungi și ne-am pierdut SWS2 pentru totdeauna. Nu vom vedea lumea niciodată într-o bogăție de culori specifică reptilelor sau păsărilor, dar nici în banalul verde-albastru al mamiferelor, altele decât verișoarele noastre primate.
Aceste două conuri lungi (roșii și verzi) sunt într-o densitate mare în foveola umană (centrul foveei), regiunea retiniană responsabilă cu cea mai ascuțită vedere, și lipsită de conuri albastre, un mister rezolvat recent (vezi mai jos).
Foveola este, de fapt, factura metabolică a vederii tricromatice la primate. Strămoșii noștri n-au reluat conurile pierdute, au duplicat unul existent și l-au reglat pe altă lungime de undă. Distincția între conul L și cel M (singura care ne dă diferența între roșu și verde) este menținută activ de hormonul tiroidian zi de zi3. Iar densitatea de conuri din foveolă duce la un consum disproporționat de vitamina A pentru ciclul vizual și pentru reglarea retinoidiană locală. Toată „moștenirea” vederii tricromatice la primate este, ca mecanism, închiriată de la axa tiroidă-vitamina A. Iar chiria se plătește zilnic.
O descoperire critică a venit de la Hussey et al. (2026, Johnston lab)2, care au arătat că soarta conurilor este plastică. Cele albastre nu se îndepărtează de fapt de foveolă, ci sunt transformate în conuri roșii sau verzi sub influența hormonului tiroidian activ (T3). O enzimă care degradează acidul retinoic (metabolitul activ al vitaminei A) limitează stabilirea inițială a conurilor albastre în săptămânile 10-12 de sarcină. Cu alte cuvinte, mozaicul foveolar de conuri nu este predeterminat genetic, ci reglat metabolic prin semnale derivate din nutrienți: vitamina A și hormonul tiroidian.
Așadar, deficiența de hormoni tiroidieni activi (hipotiroidism) și de vitamina A ar putea duce la afectarea decisivă a vederii fătului. Dacă pentru făt nivelul de vitamina A și T3 este crucial, asta nu înseamnă că pentru adult nu contează4. Cele două sunt oricum necesare pentru a apăsa „pedala de accelerație a celulei”.
Ray Peat6 recomandă suplimentare cu hormoni tiroidieni, vitamina A și antagoniști ai serotoninei pentru pacienți cu vedere deteriorată, în special cei în vârstă. Recomandările sale se bazează pe mai multe linii convergente:
- Retina are una dintre cele mai ridicate rate metabolice în organism. E atât de important să aibă hormoni activi la dispoziție încât are capacitatea locală de a converti T4 în T3.
- Vitamina A la adult alimentează cel puțin trei mecanisme distincte: regenerarea rodopsinei (pigmentul vederii nocturne), întreținerea conurilor mediată de acidul retinoic, reînnoirea zilnică a segmentelor externe5, mult dincolo de explicația clasică a vederii nocturne.
- Serotonina este principalul inhibitor al metabolismului oxidativ în sistemul nervos central. Țesutul SNC (creier și măduva spinării) are cerințe energetice extrem de mari. Excesul de serotonină suprimă producția energetică retiniană, afectând menținerea fotoreceptorilor, neurotransmisia și plasticitatea tipurilor de conuri.
Referințe: