Să zicem că muncești 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, iar ceea ce produci într-o lună valorează 1000€. Nu salariul este 1000€, ci produsele și serviciile pe care le creezi valorează atât. Asta înseamnă că în fiecare oră produci 6,5€. Doar că Principiul Pareto ne spune că 80% din consecințe sunt rezultul a 20% din cauze. Atunci, 800€ îi produci în 32 de ore de lucru. Da, în 32 de ore din luna de lucru produci 25€/oră, iar în restul produci doar 1,56€/oră.
În general, suntem condiționați să vedem totul ca pe o medie, dar natura nu funcționează așa. În natură nu există medii, ci inegalități exponențiale. Odată ce începi să vezi partitatea 80/20, și nu 50/50, o vei vedea în tot și în toate.
Cei mai mulți dintre noi ar accepta cu bucurie să lucreze doar 20% din timp pentru 80% din câștiguri și să delege restul. Atunci înseamnă că treaba noastră este să identificăm care sunt acele 20% din ore în care suntem atât de productivi și care sunt acele treburi pe care altcineva le-ar executa mai bine. Apoi ne putem concentra pe multiplicarea orelor în care producem 25€/oră.
Căutarea însă nu se oprește aici, pentru că Principiul Pareto este fractal. Asta înseamă că 80% din 80% din consecințe sunt rezultatul a 20% din 20% din cauze. Deci 64% din consecințe sunt rezultatul a 4% din cauze. În 4,8 ore de lucru, produci 640€, deci 133€/oră. Putem continua: 80% din 80% din 80% (adică 51%) din consecințe sunt rezultatul a 20% din 20% din 20% (adică 0,8%) din cauze. Într-una dintre orele în care lucrezi produci vreo 500€. Cum 400€ îi faci în vreo 11 minute (am sărit deja la următorul nivel exponențial), asta înseamnă că pentru câteva minute într-o lună valorezi mai mult de 2000€/oră. Care sunt minutele alea?
În programul Focus, Zen și IQ am dedicat aproape o etapă întreagă acestui principiu, am dat idei despre cum poate fi folosit și am concluzionat că ar putea fi chiar un obiectiv în sine, să urmărim transferul resurselor în zona de 20% în toate aspectele vieții.
A 20a ediție începe vineri!