Gelatină, salată de morcovi și încredere în viitor

Probabil cel mai optimist mesaj / recenzie :slight_smile: Am protejat identitatea autoarei, fiind un mesaj privat:

Și acum să explic biochimic de ce e mai puțin speriată de viitor. :slight_smile:

Putem împărți acțiunile noastre în două: acțiuni pe care le facem pentru că așa vrem noi și acțiuni care ne sunt impuse.

Cam așa e și în intestine. Materia din intestine ar trebui mutată de organism, prin mișcări peristaltice, atunci când e cazul să fie mutată, respectiv după ce s-a terminat o anumită etapă în digestie. E nevoie de multă energie pentru această operațiuni, deci corpul are nevoie de carbohidrați simpli. Magneziul este o componentă cheie.

O altă modalitate de a transporta materia este prin iritarea pereților. Atunci când avem o dezvoltare exagerată a microbiotei și consumăm fibre solubile, alimente fermentate și carbohidrați simpli, bacteriile se dezvoltă excesiv, irită intestinele, iar acestea produc serotonină în exces.

Da, ne atingem scopul de a muta materia prin intestine, dar apoi excesul de serotonină, urmat de cel de endotoxine și acid lactic produce dezechilibre prin organism. Intestinele sunt direct legate de creier, iar o dezvoltare bacteriană excesivă e văzută ca un atac, după care apar stări de anxietate fără cauze reale în mediul înconjurător. Salata de morcovi cu condimente acționează ca un antibiotic natural care ține la respect flora (explicații mai multe la principiul 5).

Gelatina, celălalt aliment amintit de Mădălina este un tip de proteină complet lipsită de triptofan. Cum triptofanul este un precursor al serotoninei, înlocuirea unei părți din proteina consumată cu gelatina duce la scăderea nivelului de triptofan din alimentație, respectiv al serotoninei. Dacă ai auzit invers, că serotonina este hormonul „fericirii” trebuie să citești în cartea Iarna Nu-i Ca Vara despre efectele nocive ale acestui hormon al hibernării.

Rezultatul unui astfel de regim este o stare zen, în care brusc poți gândi totul la rece, fără a fi deranjat de iritanți invizibili de care nici măcar nu știai.

Problema este că în lipsa bacteriilor și a factorilor iritanți, poate apărea constipația. Ai răbdare. E nevoie de o tranziție de la digestia pe bază de stres la cea bazată pe deciziile organismului. E nevoie de repararea metabolismului, de mult combustibil (zaharuri) și suficient magneziu pentru ca lucrurile să înceapă să se miște pe acolo.

3 Likes