Altă strategie de obținere a hranei, aceleași nevoi micronutriționale

Oamenii au avut o evoluție alimentară interesantă, dacă o analizezi începând cu maimuțele. Sunt puține mamifere care nu-și produc singure vitamina C, maimuțele fiind printre ele, alături de lilieci frugivori și porcușori de guineea. Vitamina C era atât de abundentă în dieta maimuțelor (fructe și verdețuri), încât atunci când s-a produs o mutație în gena GULO care forma enzima capabilă să catalizeze o reacție prin care acidul ascorbic să fie produs spontan, indivizii au supraviețuit fără acea enzimă, iar toate speciile descendente au preluat acel defect genetic.

Cimpazei, gorile sau urangutani, toți își obțin nutriția dintr-un volum mare de fructe sau verdețuri, plus ceva carne sau insecte. Ajustat la dimensiunile unui om, verișoarele noastre primate asimilează aproximativ 2000 mg de vitamina C din alimentație, în timp ce noi oamenii obținem 60-70 mg pe dieta standard, iar cantitatea poate scădea în varianta cu mult junk food până la 20-30 mg.

Asta se întâmplă pentru că strămoșii noștri hominizi și-au format acum mult timp o altă strategie nutrițională, ce includea carne și miere, mai târziu lapte și cereale, alimente dense nutrițional și ușor de asimilat, mai ales după gătirea la foc. Strategia lor ne definește ca oameni, însă argumentez că nevoiele micronutriționale nu puteau să se schimbe atât de rapid. Astfel, necesarul de calciu, potasiu, magneziu, vitamina C, K sau E, trebuie să fi rămas similar, însă cantitățile prezente în noile alimente erau diferite și diferențele s-au adâncit odată cu procesarea la foc și procesarea industrială a alimentelor.

Așa că încă de acum câteva milioane de ani hominizii s-au lovit probabil de acest neajuns și au încercat să-și acopere nevoile, căutând diverse alimente sau metode pentru a echilibra micronutrienții, firește instinctiv, fără a cunoaște detaliile biochimice. Se poate observa că această căutare încă este în desfășurare la homo sapiens, unii căutând remedii naturale (diferite plante minune), alții artificiale (suplimente).

Despre toate aceste aspecte discut în noul program Ancestral XXI.

2 Likes