Oamenii măsoară timpul în perioade de 30 de minute.
Când era fiu-miu mic, mergeam cu mașina Brașov-București sau invers, ce întreba imediat ce eram pe drum? „Cât mai avem?". Pentru că nu înțelegea încă diviziunile timpului și era fan Ben 10, găsisem o modalitate drăguță de a-i spune cât mai e:
„Mai sunt 4 Ben 10…“. „Mai e un Ben 10”. „Mai e o jumătate de Ben 10".
Un episod Ben 10 durează 30 de minute. De fapt 22 minute, ca să fiu mai exact, dar cu reclame cu tot, durează cam 30 de minute de la început și până începe alt desen animat sau alt episod.
Pe vremea vânător-culegătorilor, oamenii măsurau timpul în mod natural după cât timp îți ia să gătești o mâncare, să faci o unealtă, să macini niște cereale, să mergi până într-un anumit loc. Aceste activități durează în jur de 30 de minute, iar însumate dau ritmul natural al unei zile. 1
Așezările umane au fost mai mereu alcătuite din 6-30 de familii 4, conduse de un consiliu al bătrânilor, în care deciziile erau luate prin consens. După diverse descoperiri tehnologice ce au dus la un surplus considerabil de cereale, au apărut primele orașe.
Sistemul de guvernare s-a schimbat, iar puterea absolută a ajuns în mâna unor regi și preoți. Partea mai interesantă este că orașele nu au depășit aproape niciodată 30 de minute de mers dintr-un capăt în altul.
Constanta lui Marchetti spune că oamenii acceptă să se deplaseze zilnic spre serviciu cam 30 de minute într-un sens, adică în jur de o oră dus-întors. 1 Dar principiul era cunoscut încă din vremea lui Aristotel, care spunea că un oraș trebuie să fie suficient de mic pentru a-l cuprinde cu privirea, dar suficient de mare pentru a fi autosuficient 2. Cum linia orizontului este la aproximativ 5 km, reiese că dacă orașul poate fi cuprins cu privirea, poate fi și parcurs în 30 de minute. Sunt foarte puține orașe din epoca antică și cea medievală care depășesc aceste dimensiuni. De fapt, în zona europeană, mediteraneană și a Orientului Mijlociu, este doar unul: Roma. 3
Roma a plecat de la câteva familii patriciene care au păstrat puterea în sistemul republican (Aemilia, Claudia, Cornelia, Fabia, Manlia, Valeria) 6. Iar miezul Romei este Pomerium 5, locul sacru pe care Romulus l-a trasat cu plugul, marcând granițele orașului. Firește, Roma s-a extins foarte mult în epoca imperială, dar se spune că avea cartiere distincte, iar oamenii rar treceau dintr-un cartier în altul. Era ca și cum ar fi fost mai multe orașe la un loc. De-a lungul timpului au fost chiar încercări de a strămuta populația pentru a reveni la un oraș de dimensiuni normale, dar nu s-a reușit.
În afară de Roma, ar mai putea fi amintite câteva orașe chinezești, precum Chang’an din epoca Tang sau Beijing-ul imperial. În acea zonă a lumii, puterea imperială a reușit de câteva ori în istorie să producă orașe care depășeau cei 30 de minute de mers.
Așadar, până în perioada industrială și capitalistă orașele aproape că nu au depășit această limită. Iar cele care au depășit-o pot fi numărate pe degetele de la o mână.
Dar ce vreau să spun cu toate astea? Dezvoltarea a fost făcută de fiecare dată pe spatele oamenilor. Noi acum o ducem fără îndoială mult mai bine decât oamenii de acum câteva mii de ani, dar evoluția civilizației a fost în hopuri. Atunci când oamenii au trecut de la sate la orașe, la începutul neoliticului, era mai multă mâncare, dar au făcut trecerea devenind fie sclavi, fie subiecții unei puteri autoritare. Era mai multă mâncare, însă anii pe care credeam că i-au câștigat printr-o alimentație suficientă i-au pierdut din cauza mizeriei, bolilor și stresului. 7
După mii de ani de consolidare a orașului clasic antic și medieval, cu limitele sale, explozia de după revoluția industrială a fost tot un dezastru pentru oameni. Orașele au fost extinse prin mahalale mizerabile, cu construcții de cea mai proastă calitate, inundabile, în care o molimă putea șterge un cartier întreg. 8 Orășenii de la începuturi au dus-o mai rău decât vânător-culegătorii, iar orășenii din epoca industrială au dus-o mai rău decât cei din orașele consolidate medievale sau antice.
Acum pare că trăim o nouă revoluție. O fi trecerea la tehnofeudalism, cea în care orașul devine mult mai mare doar că virtual, iar puterea este concentrată în mâinile unui număr și mai mic de oameni? 9
Referințe:
- Marchetti C. (1994) — Anthropological Invariants in Travel Behavior. Technological Forecasting and Social Change 47(1):75-88. Redirecting
- Aristotel — Politica, Cartea VII, capitolele 4-7 (esp. 1326b — eusynoptos și autarkeia).
- Mumford L. (1961) — The City in History: Its Origins, Its Transformations, and Its Prospects. Harcourt, Brace & World.
- Dunbar R.I.M. (1992) — Neocortex size as a constraint on group size in primates. Journal of Human Evolution 22(6):469-493.
- Wikipedia — Pomerium. Pomerium - Wikipedia
- Wikipedia — Gens (Gentes maiores). Gens - Wikipedia
- Cohen M.N., Armelagos G.J. (eds, 1984) — Paleopathology at the Origins of Agriculture. Academic Press.
- Engels F. (1845) — The Condition of the Working Class in England.
- Varoufakis Y. (2023) — Technofeudalism: What Killed Capitalism. Bodley Head.