Există o substanță atât de bună la a opri sistemul imunitar încât medicina o folosește chiar așa: emulsionată și injectată în sânge, slăbește apărarea organismului, tocmai efectul căutat atunci când corpul nu trebuie să respingă un organ proaspăt transplantat. Aceeași substanță e pe raftul din bucătărie, în sticla de ulei, și ne e vândută ca „grăsime sănătoasă”, „bună pentru inimă”. Uneori e bine să-ți mai domolești sistemul imunitar, mai ales când cel nespecific o ia razna, dar oare e bine să-l sabotezi zilnic? Nu, iar asta nu poate trece fără consecințe.
Dar asta știu deja cei care au citit cartea mea 8 Principii Nutriționale ProMetabolism1. Pasaj din ea: „Este recunoscută activitatea uleiurilor vegetale împotriva sistemului imunitar. Emulsii de ulei vegetal au fost folosite pentru tratamentul pacienților cu cancer, dar s-a observat că grăsimile nesaturate le suprimă sistemul imunitar. Așa că acum se fac injecții cu ulei vegetal emulsionat în apă pentru a suprima imunitatea pacienților care se recuperează după un transplant de organe”. În acest articol voi aduce mai multe detalii.
Povestea e și mai limpede în istoria nutriției intravenoase. Când pacienții erau hrăniți prin perfuzie cu emulsii de grăsimi polinesaturate (uleiuri vegetale), medicii au observat că sistemul lor imunitar slăbea. Soluția practică a fost simplă: au trecut la grăsimi saturate, trigliceride cu lanț mediu extrase din uleiul de cocos (cea mai saturată grăsime din alimentația noastră), pentru hrănirea intravenoasă. Singura excepție în care se păstrează uleiul polinesaturat sunt tocmai pacienții care au avut recent parte de un transplant, fiindcă acolo imunosupresia este efectul dorit2. Cu alte cuvinte, instituția medicală recunoaște în practică ceea ce face grăsimea polinesaturată asupra imunității, totuși punctele nu se conectează, și aceeași instituție continuă să recomande aceeași grăsime la masă.
„Bine dar uleiul de pește e altă poveste”
Aici e capcana în care cad aproape toți. Uleiul de floarea-soarelui e privit cu suspiciune, pentru că despre omega-6 s-a tot scris cât de nociv e (deși e în continuare considerat „esențial”), dar uleiul de pește, omega-3, e „uleiul bun”. Ni se spune că e antiinflamator. Și chiar este. Dar ce înseamnă, de fapt, „antiinflamator”?
Inflamația este o reacție a sistemului imunitar. Când stingem inflamația, stingem chiar răspunsul imunitar. De aceea uleiul de pește este recomandat insistent în bolile autoimune: pentru că suprimă imunitatea. Nu o vindecă, o oprește. „Antiinflamator” și „imunosupresor” descriu, de multe ori, exact același lucru, observat din două unghiuri.
Iar din punct de vedere chimic, omega-3 este și mai fragilă. Acidul linoleic din uleiul de floarea-soarelui are două legături duble. EPA și DHA din uleiul de pește au cinci, respectiv șase. Fiecare legătură dublă e un punct slab pe care îl atacă radicalii liberi. Mai multe legături duble înseamnă oxidare mai ușoară, nu protecție. Uleiul de pește e atât de instabil încât, fără antioxidanți, se degradează masiv în 48 de ore, iar chiar și cu cantități mari de antioxidant degradarea rămâne considerabilă3.
De unde vine, de fapt, efectul „antiinflamator”
Echipa lui Sethi a arătat ceva ce dă peste cap toată povestea: nu EPA intactă oprește celulele imunitare, ci EPA oxidată. Forma proaspătă, neoxidată, nu producea efectul. Doar produsele ei de descompunere, EPA și DHA deja stricate de oxidare, inhibau aderarea neutrofilelor și a monocitelor, prin activarea unui receptor numit PPARalfa4. Echipa lui Chaudhary a confirmat: tot formele oxidate, nu cele intacte, blocau activarea celulelor imunitare5.
Implicația e aproape ironică. Producătorii care adaugă antioxidanți în uleiul de pește ca să-l „stabilizeze” reduc tocmai mecanismul prin care uleiul ar avea vreun efect antiinflamator. Iar produsele de oxidare care chiar funcționează sunt exact cele care lezează țesutul. Beneficiul și paguba sunt aceeași moleculă.
Știu că este o reîncadrare îndrăzneață a acestor uleiuri omega-3 și trebuie nuanțată un pic. PPARalfa este și ținta unor medicamente aprobate (fibrații), folosite de zeci de ani, așa că activarea lui nu e, în sine, o catastrofă. Organismul are și căi enzimatice controlate care produc din EPA și DHA molecule utile. Deci nu orice efect al omega-3 e distrugere oarbă. Dar ideea de bază rămâne: efectul „antiinflamator” lăudat vine în bună parte din oxidarea unei grăsimi instabile, nu dintr-o virtute a grăsimii intacte.
Cât despre toxicitatea directă, există un experiment care pune lucrurile în perspectivă. Echipa lui Fyfe și Abbey a expus macrofage (celule imunitare) la EPA: la 15 micrograme pe mililitru, EPA a ucis peste 90% din ele, printr-un mecanism care nu era apoptoză, ci pare distrugere directă a membranei. Iar vitamina E nu a oprit această toxicitate6. Asta dărâmă sfatul des repetat că adăugarea de vitamina E neutralizează riscul uleiului de pește. Deci chiar vitamina E pe care o recomand în unele cazuri pentru suplimentare s-ar putea să nu fie suficientă, mai ales dacă omul consumă mult pește gras sau suplimentează cu ulei de pește pentru că așa a auzit că ar fi bine.
Știu că atitudinea mea contra omega-3 vine ca o surpriză pentru mulți, dar ea este pe un fond mai larg. Din ProMetabolism, omega-3 sunt încadrate la grăsimi polinesaturate ale căror reacții nefericite în organism le-am explicat. Din perspectiva antropologică, cea din cartea În Căutarea Dietei Umane7, am arătat că oamenii pe parcursul dezvoltării lor nu au avut parte de o sursă bogată în omega-3. Majoritatea animalelor pe care le vânau erau slabe, iar puțina grăsime pe care o consumau era saturată. Omega-3 a început să crească odată cu pescuitul oceanic. Peștii grași din ape reci au o cantitate mare de omega-3. Așadar direcția e clară pentru mine. Nu văd niciun motiv să ne încărcăm membranele cu o grăsime atât de instabilă.
Ce putem face
Mecanismul e mereu același, fie că vorbim de floarea-soarelui sau de uleiul de pește: o grăsime cu multe legături duble se oxidează, generează specii reactive, iar acestea lovesc inclusiv celulele imunitare. Grăsimile saturate nu au acest punct slab. De aceea animalele hrănite cu ulei de pește și apoi expuse la bacterii se infectează mai ușor decât cele hrănite cu ulei de cocos sau fără grăsime deloc, iar celulele „natural killer” scad după consumul de ulei de pește8.
Recomandarea mea este să renunțați la suplimente de ulei de pește, dacă luați așa ceva pentru sănătate, și să limitați drastic peștele gras. Iar uleiul din tigaie îl puteți schimba cu unt, untură, ghee sau ulei de cocos. Vitaminele A și D, dacă le căutăm, se găsesc în surse care nu ne obligă să înghițim cantități de EPA și DHA. De exemplu unii suplimentează cu ulei de ficat de cod pentru EPA și DHA și se bucură că au și vitamina A și D. Ceea ce nu știu e că de fapt acum peste 100 de ani, uleiul de ficat de cod era comercializat tocmai pentru vitaminele A și D. Nu interesa pe nimeni că are EPA și DHA în el. Reorientarea de marketing s-a întâmplat după ce industria de pește și-a dat seama că poate scoate bani din rebuturi de ulei de pește, dacă făcea și o campanie științifică de zeci de milioane de dolari9.
Firește, acesta este doar un principiu din multe altele în ProMetabolism. Este probabil cel mai important, dar sunt multe altele care vă pot ajuta metabolismul și implicit menține sau restaura sănătatea. Puteți consulta ghidul cărților și programelor ProMetabolism.
Referințe:
- 8 Principii Nutriționale ProMetabolism — Adrian-Călin Țurcanu
- Peat, R. — Coconut Oil
- Peat, R. — The Great Fish Oil Experiment
- Sethi S, Ziouzenkova O, et al. (2002) — Oxidized omega-3 fatty acids in fish oil inhibit leukocyte-endothelial interactions through activation of PPARalpha. Blood 100(4):1340-6
- Chaudhary A, Sethi S, et al. (2004) — Oxidized omega-3 fatty acids inhibit NF-kappaB activation via a PPARalpha-dependent pathway. Arterioscler Thromb Vasc Biol 24(9):1621-7
- Fyfe DJ, Abbey M (2000) — Effects of n-3 fatty acids on growth and survival of J774 macrophages. Prostaglandins Leukot Essent Fatty Acids 62(3):201-7
- În Căutarea Dietei Umane — Adrian-Călin Țurcanu
- Peat, R. — Unsaturated Fatty Acids
- Egeland GM, Meyer HE, Selmer R, et al. (2001) — Cod liver oil consumption, smoking, and coronary heart disease mortality: three counties, Norway. Int J Circumpolar Health 60(2):143-9